Atunci spuneau despre noi că suntem „drogații lui Rațiu”, că „ne-am vândut țara” și că suntem „golani”. Azi, zic că suntem „curiști” , „sorosiști” „trădători de țară” și „vaccinați”.

Au trecut de atunci peste 30 de ani. Și vor mai trece, iar lumea va uita ce a fost. Toți vor uita cum un președinte de țară, Ion Iliescu, adică, a chemat minerii din pământ, ca să facă ordine în Piața Universității din București. „Ordine” însemnând teroare, bătăi până la schilodire, mutilare, distrugerea unor instituții publice și haos. Îmi amintesc cu groază de zilele acelea, pentru că am văzut cu ochii mei iadul. Am scăpat ca prin urechile acului. Am fost un om norocos. Alții, însă, n-au avut șansa mea.

Cei care v-ați aflat în treacăt prin centrul Bucureștiului în acele zile cumplite, vă mai amintiți de pensionarii și gospodinele care-i aplaudau pe ortaci la fiecare colț de strada? Sângele și urletele de groază ale nefericiților bătuți, toate astea îi ațâțau, îi întinereau, le dădeau putere. Violența asta era ca un coctail de vitamine pentru un organism slăbit.

Eu nu pot uita imaginile acelea! Mi-au rămas în interior și nu pot scăpa de ele nici acum.

Un tânăr în blugi, slăbuț, student probabil la Arhitectură, pentru că avea la el un echer mare, linii și planșe, era călcat în picioare, în fața fântânii de la Universitate. Nimerise și el, săracul, pe acolo… Poate avea cursuri. Nu i se mai vedea fața de atâta sânge! După ce l-au lăsat fără suflare, minerii s-au pișat pe el și pe planșele lui. Mi s-a încrețit carnea pe mine și m-am gândit la mama lui…

Apoi, altă scenă înfiorătoare, aproape de biserica Sfântul Gheorghe Nou. O florăreasă, – o țigancă, da! dar om și ea, cu suflet și carne!- era târâtă pe trotuar, de păr. Țipa, ca din gură de șarpe, femeia. Unul dintre mineri, beat bine, i-a rupt bluza și a izbit-o cu bocancul drept în piept. Apoi, altul, a lovit-o cu toată puterea, cu o bâtă, peste țâțele moi, care alăptau… Am văzut cum i se crapă pielea și începe să-i curgă lapte cu sânge din sfârcuri. Mi s-a făcut rău! Din spate venea urlând și bărbatul ei, s-o salveze. Omul a tăcut rapid, după ce a primit un levier (cred!) în burtă.